Sf. Cuv. Anastasia Patrichiana

Intru această zi, prea cuvioasa maica noastră Anastasia Patrichiana.

In zilele împăratului Iustinian celui mare, au fost o văduvă oare carea în Constantinopol Anastasia cu numele, bine credincioasă și temătoare de Dumnezeu, din părinți de bun neam și bogați, întâia patrichie în palaturile împărătești. Aceia având în inima sa frica lui Dumnezeu, cu deadinsul păzea poruncile lui, umblând întru dânsele fără de prihană. Și au fost aleasă cu frumusețea la vederea trupească, iară faptele bune cele sufletești mai frumoasă. Că atâta erà de bună la obiceiu și blândă, cât toți să folosiau văzându-i vieața ei, și mulți se sârguiau să-i urmeze faptelor bune a aceia, și singur împăratul o cinstea pre ea foarte; iară sămănătorul de neghine diavolul, cel ce zavistuește pre cei buni, și nu încetează a să oști asupra neamului omenesc, și cel ce face învrăjbiri între oameni, au adus și asupra cestei fericite Anastasiei rasboiu de vrajbă. Pentrucă au pus întru împărăteasa Theodora urăciune asupra ei, și vrăjmășuia aceia asupra roabei lui Dumnezeu ceii nevinovate. De care lucru înștiințându-se Anastasia dela oare carele prieten al său, și plină fiind de dumnezeiasca cunoștință ș'au adunat gândurile sale, și să sfătuia întru sineși zicând: O Anastasio, pricina aceasta în bună vreme viind, mântuind mântuește-ți sufletul tău, și pre împărăteasa de păcatul urâciunii cei nedrepte slobozește-o, și mijlocește-ți ție Cereasca Impărăție. Niște cugete ca acestea întru sineși gândind, ș'au năimit o corabie în taină, și luând din aurul său oare carea parte, iară pre celelalte toate lăsându-le, au înotat în Alexandria neștiind nimenea, unde la oare care loc ca de cinci stadei de departe dela cetate zidindu-și o Monastire mică, viețuiea acolo lui Dumnezeu slujind, și aceluia Unuia a-i plăceà sârguindu-se. Și avea totdeauna în mâini lucrul de mâini cel cuvincios părții sale, iară în gură neîncetată cântare de Psalmi, și lui Dumnezeu slavoslovie. Și au fost acea Monastire a ei, după aceia mare și slăvită, cu toată îndestularea înbelșugată fiind până la stăpânirea Agarenilor, având patrichiască numire dupre fericita Anastasia patrichia. Ci la cuvântul cel dintâiu pentru dânsa să ne întoarcem.

Trecând câțiva ani după eșirea sfintei Anastasiei din Constantinopol, împărăteasa Theodora ceia ce au fost învrăjbită asupra ei, s'au sfârșit. Și aducându-și aminte împăratul de Anastasia patrichia, au trimes în toate părțile cu multă ispitire căutându-o pre dânsa. De aceia iarăși mielușaua lui Dumnezeu înștiințându-se, au lăsat noaptea Monastirea sa, și s'au dus în schit la Avva Daniil, și toate cele pentru șine-și le-au spus fericitului aceluia stareț. Iară el îmbrăcându-o pre ea în haină bărbătească monahicească, în loc de Anastasia, o au numit pre ea Anastasie scopitul, și o au dus într'o peșteră oare carea ce era departe de Lavră, și o au închis acolo, dându-i ei pravilă și rânduială de viață. Și i-au poruncit ei ca să nu iasă nicăerea din peșteră, nici să lase pre cineva ca să vie la dânsa. Și au însemnat unuia din frații cei ce slujiau lui un loc înaintea peșterii, și i-au poruncit aceluia, ca să-i aducă odată în săptămână puțină pâine și un vas cu apă, și să le pue înaintea peșterii la locul acela, și îndată luând dela Sihastrul blagoslovenia cea de rugăciune, să se ducă. Deci acolo acel de Adamant îmbărbătat suflet fără de ieșire au săvârșit două zeci și opt de ani, rânduiala cea dată dela starețul păzindu-o neschimbată. Și n'au fost văzută de nimenea, că nimenea nu mergea la dânsa, nici cineva altul știà de dânsa, fără numai fratele cel ce-i ducea pâine și apă. Ci nici acela nu știa, cum că aceia este femeie cu firea, ci socotea cum că acela este bărbat famen.

Dară cine va putea ajunge cu mintea sa ostenelele și nevoințele cele făcute de dânsa întru acei două zeci și opt de ani în peștera aceia, sau cu limba să povestească, sau va putea să dea în scris cele ce de aceia una singură todeauna să aduceà lui Dumnezeu: lacrămile, suspinurile, tânguirile, privegherile, cântările, rugăciunile, cetirile, stările, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuință; iară mai vârtos de cât toate năpădirile cele drăcești și luptările cele cu dânșii, cari îi aduceau aminte de dulcețile cele de mai înainte din lume, și de desfătările trupești, și de altele de toate poftele lumești, și cum pre acelea pre toate le gonià sfânta, și biruià pre luptătorul. Și către acestea au fost ne eșită din peșteră, în toate zilele anilor acelora, carea mai înainte mulți ani totdeauna petrecea întru împărăteștile palaturi, ca o doamnă fiind, și cea mai întâiu patrichie, încă cu mulțime de bărbați și de femei la mese și la veselii lumești să adunà. Spăimântează lucrul acesta pre toată mintea și gândul, cum pre toate acelea le-au trecut cu vederea, și pre pomenirea acelora din mintea sa o au șters, cum întru atâta de mare smerenie au venit, în postire, întru înfrânare, și întru strâmtorarea căii cei necăjicioasă. Așa sfânta nevoindu-se bine, s'au făcut vas al Sfântului Duh, și plăcând lui Dumnezeu până în sfârșit, au sosit la fericitul sfârșitul său.

Deci mai înainte văzând pre a sa mutare cătră Dumnezeu, au scris pre o scândură cătră starețul așa: Cinstite Părinte, să iei împreună cu tine cu sârguință pre ucenicul cel ce-mi aduce mie pâine și apă, încă să iai și unealtele cele trebuincioase de îngropare, și să vii, ca să îngropi pre fiul tău Anastasie Famenul. Aceasta scriindu-o o au pus dinafară de peșteră înaintea ușii.

Iară starețul noaptea înștiințându-se de aceia prin descoperirea dela Dumnezeu, au zis cătră ucenic: Aleargă fiule la peșteră degrab, unde petrece fratele nostru Anastasie Famenul, și caută dinaintea ușii peșterii, și vei aflà acolo o scândură scrisă, aceia adică luându-o, cu multă sârguință să te întorci la noi. Iară fratele ducându-se, și dupre cuvântul starețului, scândura cea scrisă aflându-o o au adus pre ea la bătrânul. Și cetindu-o starețul a lăcrămat. Și luând cele trebuincioase de îngropare, s'au dus cu fratele acela. Și descuind peștera, au aflat pe Famenul cuprins de durere înfocată și căzând pre pieptul ei, Avva Daniil plângea, zicând: Fericit ești frate Anastasie, că de această zi și ceas al morții totdeauna grijindu-te, n'ai băgat seamă de împărăția cea pământească. Iară ea au zis: Fericit ești și tu noule Avraame. Și au zis iarăși starețul: Roagă-te dară pentru noi cătră Domnul. Iară ea au grăit: Cinstite bătrânule, eu mai multă trebuință am de ale voastre rugăciuni în ceasul acesta. Și au grăit starețul: De aș fi apucat eu mai înainte de cât tine ca să-mi sfârșesc ziua cea mai de pre urmă a vieții mele, m'aș fi rugat pentru tine. Iară ea șăzând pre rogojină, au sărutat capul Starețului, și rugându-se pentru dânsul, grăià cuvinte binecuvântate. Apoi luând Starețul pre ucenicul său, l-au plecat pre ea la picioarele ei zicând: Blagoslovește pre acest ucenic al meu și al tău fiu. Iară ea au zis: Dumnezeul părinților mei cel ce-mi stă mie înainte în ceasul acesta, ca să mă despartă pre mine de trupul acesta, cel ce știe în peștera aciasta pașii mei și strâmtorimea vieții cea pentru Numele lui, și pre această durere a mea o vede, acela să odihnească pre duhul Părintelui lui preste dânsul, precum s'au odihnit duhul lui Ilie preste Elisseiu. Și întorcându-se Famenul cătră Starețul, au zis: Pentru Domnul Părinte, să nu desbrăcați de pre mine după moarte haina, cu care sunt îmbrăcat, ca nimenea să nu știe cele pentru mine. Apoi împărtășindu-se cu prea curatele lui Hristos Taine, au zis: Insemnează-mă pre mine Părinte cu Semnul lui Hristos, și vă rugați pentru mine. După aceasta privia spre răsărit, și au strălucit fața ei ca focul. Apoi singură făcând semnul Crucii spre sineși au zis: Doamne în mâinile tale dau duhul meu. Și îndată cu acel cuvânt ș'au dat duhul. Iară Avva Daniil împreună cu ucenicul au săpat înaintea peșterii o groapă, și desbrăcând starețul de pre sine și rasa pre carea o purta, au zis ucenicului: Imbracă pre fratele, fiule. Și îmbrăcând ucenicul pre sfânta, dupre întâmplare au văzut arătându-se țițele ei cele femeești, uscate ca o frunză uscată, și au tăcut, nespuind starețului. Și au îngropat sfântul acela trup al Anastasiei, cu cântarea cea obicinuită deasupra gropii. Iară după îngropare ducându-se ei la locurile sale, au zis ucenicul cătră starețul: N'ai știut Părinte, cum că famenul Anastasie, femeie au fost; Iară starețul au răspuns: Am știut fiule, și pentru aceia în haină bărbătească o au îmbrăcat pre ea, și o am numit Anastasie Famenul, ca să nu fie de sminteală, nici să știe cineva pentru dânsa, și ca să nu străbată auzul în toate părțile. Că multă cercare au fost pentru dânsa dela împăratul, prin toate țările, iară mai ales întru aceste hotară cercată au fost, ci iată cu darul lui Dumnezeu, la noi s'au păzit. Și atuncea au spus starețul ucenicului său toată viața sfintei cu deamăruntul, care lucru după aceia știut au fost și în toată Lavra, și i-au scris viața spre folosul celor ce o vor citi și o vor asculta, și întru Slava lui Hristos Dumnezeu celui întru sfinții săi proslăvit în veci. Amin.

From the Menaion for March, 1930, p. 80–82 About the source