Sf. Mc. Pagharie

Intru această zi, sfântul mucenic Pagharie

Când împărăția Dioclițian și Maximian în Roma cea veche, toată lumea era plină de înșelăciunea idolească, și tot cel ce să mărturisia pre sine creștin nu numai să lipsea de toată averea sa; ci încă și de viață, după ce mai întâiu suferea feluri de munci. Deci atuncia era oare carele Pagharie cu numele, din laturea Uzanilor, din cetatea Vilapati, creștin din strămoșii săi, bărbat nalt de stat și frumos, carele ducându-să la Roma s'au înprietenit cu Dioclițian, pentru care s'au făcut și cel întâiu boiariu a Sigclitului, și foarte mult era iubit împăratului: Incât pentru multa dragoste ce avea între ei, Pagharie vai! s'au lepădat de credința lui Hristos, și s'au făcut de un cuget cu împăratul. Pentru care au poruncit împăratul, ca să ia Pagharie tot anul feluri de lefe dela împărăție, unele cu hrisoave, iară altele cu singură împărătească poruncă, ca prin acestea, să aibă tot câștigul și odihna. Despre care înștiințându-se fericita sa maică și sora sa, mai întâiu prin scrisoare, îl sfătuia pre el ca să aducă întru a sa pomenire frica lui Dumnezeu, iară apoi înfricoșata aceia judecată, prin carea adeveria lui ca să cunoască, că cei ce au cunoscut pre Hristos și cu îndrăsneală l-au mărturisit înaintea împăraților și a domnilor, ce fel de făgăduință au luat, precum din protivă, cei ce au tăgăduit și s'au lepădat de dumnezeirea aceluia, ce fel de osândă au luat, să nu-i fie necunoscut. Pre lângă acestea, i-au scris și Cuvântul Domnului ce zice: „Că de va dobândi omul lumea toată, și-și va pierde sufletul său, nu va afla dobândă de o potrivă, cu paguba sufletului său”.

Acest feliu de scrisoare priimindu-o Pagharie dela maică-sa și cetindu-o, viindu-și întru sine, au început a plânge, și aruncându-se pre pământ striga: miluește-mă Doamne, Atotțiitorule, și nu mă rușina pre mine robul tău, înaintea îngerilor, și a oamenilor. Ci fie-ți milă de mine pentru mare mila ta. Deci văzându-l pre el oare carii din palat, plângând și unele ca acestea vorovind, au vestit împăratului. Și mergând el față, i-au zis împăratul: spune-mi mie prea iubite Pagharie, au doară nazarinean ești. Zis'au sfântul: Nazarinean sânt o împărate, și creștin. Și împăratul i-au zis: leapădă-te de numirea aceasta, pentru dragostea mea cea către tine; căci știut să-ți fie că nu voiu hotărî asupră-ți moarte grabnică, până ce nu te voiu topi mai întâiu cu multe și feluri de munci. Iară sfântul i-au zis: eu o împărate, pentrucă m'am făcut de un cuget cu tine până acum, mă cutremur și mă tem, ca nu viind foc din ceriu să mă arză. Ci însă să nu-mi fie mie de acum înainte a mă lepădà de Hristosul mieu, măcar astăzi, măcar după mulți ani, cu multe chipuri precum zici tu, vei topi trupul mieu. Atuncia fiind desbrăcat sfântul gol, l-au bătut cu vine de bou. Și tot Sigclitul fiind față, au zis împăratul: știți că Pagharie sachelarul și scriniarul împărăției, au căzut în credința Galilianilor? Deci spuneți-mi mie, ce îi voiu face lui? Iară ei au zis lui: Poruncește o împărate ca în priveliște gol fiind el să fie bătut, apoi să fie trimis la stăpânitorul din Nicomidia, spre a să pedepsi acolo de acela. Ca să nu ne facem și noi părtași sângelui lui, iubit ție fiindu-ți. Deci au plăcut sfatul acesta împăratului, căci mult îl iubia pre el, și nu vrea ca să-i vază moartea lui. Și aducându-l pre el în priveliște, l-au bătut cumplit, apoi dându-l împăratul ostașilor, au poruncit ca să se facă scrisoare poruncitoare către stăpânitorul Nicomidiei, prin multe chipuri închizășluindu-i moartea sfântului. Și mergând sfântul la Nicomidia și înfățeșându-se înaintea stăpânitorului, fiindcă era silnicit de acela spre răspunsuri, au zis sfântul:

Iată din împărăteasca poruncă, ai înțeles cine sânt, și dar fă cele ce socotești cu osârdie și fără de frică. Și stăpânitorul au zis: cum îți este numele? și mucenicul i-au răspuns: Pagharie îmi este numele. Creștin am fost din strămoși, și amăgindu-mă de înșelăciunea împăratului, m'am făcut de un cuget cu el, rău socotindu-mă. Dar îndreptându-mă cu ajutorul lui Dumnezeu, de maica și de sora mea, m'am apropiat de Hristosul și Dumnezeul meu. Și acum grăbesc să moriu pentru el, ca să șterg lepădarea de el pre carea rău o am făcut. Iară stăpânitorul i-au zis: lasă acestea ce zici și fă porunca împăratului, nu voi ca acest feliu bine încuviințat, și frumos om fiind, să se piarză pomenirea ta de pre pământ. Și sfântul i-au zis: această pierzare ce zici, este vremelnică; dar pricinuitoare de veșnica viață celor ce o au ales pre ea pentru Hristos. Deci văzând stăpânitoriul neînduplicarea lui, au dat hotărârea și după ce au făcut rugăciune i s'au tăiat capul mucenicului lui Hristos, Pagharie, în nouăsprezece zile, ale lunei lui Martie, în Nicomidia, și așa au luat fericitul cununa muceniei.

From the Menaion for March, 1930, p. 144–146 About the source