Back to March 22 2027

The icon will be added soon.

March 22 2027

Sf. Sfințit Mc. Vasile, preotul Archirenilor

The life

Intru această lună, în 22 de zile. Pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vasilie Preotul bisericii Archirenilor.

Verse

Proorocul au zis pre tot trupul a fi întru durere,Iară mucenicul fiind tăiat n'au zis că-l doare. Întru a douăzeci și doua zi, a lui Martie, Au fost pătruns cu frigări Vasilie.

Acesta au fost în vremea împărăției lui Iulian Paravatul, și a lui Satornin ighemonul Anghirei. Deci fiind pârât, l-au adus înaintea ighemonului, și făcându-i-se întrebare, l-au spânzurat de un lemn, și l-au strujit pre coaste, și l-au aruncat în temniță. Apoi scoțându-l din temniță l-au strujit la mult ceas cu multă tărie, și legându-l cu lanțurile, l-au băgat iarăși în temniță. Deci după câteva zile trecând lepădatul de lege Iulian prin cetatea Anghirei, au adus pre sfântul înaintea sa, și făcându-i întrebare, l-au dat pre seama lui Favlentie Comitul, ca să-i scoată curele de pre trup, care i-au și făcut îndată. Și scoțându-i multe curele, și aruncându-i cele din napoi preste umerele cele dinainte înapoi, de-i spânzura pre umere. Iară sfântul fiind întărit cu inima, au rupt una dintr'acelea, și au asvârlit în obrazul lui Iulian. De aceia au poruncit acela, ca să-l ardă cu țepuși de fier înfocate, și i-au găurit pântecele și spatele, și toate închieturile, și într'acelea ș'au dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

From the Menaion for March, 1930, p. 166 About the source

Saints of March 22 2027