Sf. Mc. Esper și Zoe, cu fiii lor Chiriac și Teodul

Intru această zi, chinuirea sfinților mucenici Esper și Zoì soția lui, și a fiilor lor Chiriac și Teodul.

Pre Esper și pre Zoì, de viață focul este despărțind, Cei ce de singură neînserata viață erà dorind. Ca niște pâini calde primește Mântuitorule doi frați, Ce de curând din cuptorul focului au eșit nevătămați.

Acești sfinți, Esper și Zoì, erau pe vremea împăratului Adrian, cari de și erau robi cu trupul oarecăruia Catal și Tedradiei soției sale, dintre cari mutați fiind dela Roma, i-au fost cumpărat pre ei robi din Pamfilia, ci însă cu sufletele erau slobozi. Pentru cari nici cu trupurile au suferit a sluji la stăpâni păgâni, cari cinsteau și se închinau idolilor, în locul făcătorului și Ziditorului a toate. Căci Chiriac și Teodul fiii lor, zicând către maica lor, să nu locuească mai mult împreună cu păgânii, ci să se despartă de ei, ca nu împreună cu ei să fie dați pierzării; însă ea zicându-le că aceia sunt domnii lor, ei din potrivă strigând ca să se facă slobozi prin sângele cel pentru Hristos. Acum și maica lor, unindu-se cu ei, întărindu-i pre ei, și ducându-se la Catal, i-a spus că adică Domnul nostru Iisus Hristos, este Stăpân sufletelor lor, iară că de la oarecare întâmplare, având aceia stăpânirea trupurilor lor, mult mai cinstită le este lor stăpânirea lui Hristos. Căci ziceau ei: Mai ales trebue a ne supune lui Dumnezeu, de cât oamenilor. Deci spăimântându-se despre aceasta Catal, de odată adică i-a trimis pre ei împreună cu maica lor la Tritonie către tatăl lor Esper. Iară apoi mai în urmă, prăznuind Catal, nașterile fiului ce i se născuse, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin și carne, cercând de se vor împărtăși ei din cele jertfite idolilor. Iară ei în loc să se împărtășască de acelea, prin sfătuirea maicei lor, le-au aruncat câinilor, de care înștiințându-se Catal, și aprizându-se de mânie, mai întâiu a poruncit să fie spânzurați copiii de picioare și să-i strujască cu unghii de fier, către cari strigau părinții lor și le da îndrăzneală, a nu se supune, ci a suferi până în sfârșit, privind către cununa muceniei. Apoi a poruncit să fie pogorâți și împreună cu maica lor să fie cumplit bătuți. După aceia a poruncit să fie băgați sfinți în cuptor ars cu foc, întru care și intrând și-au dat sufletele lor la Dumnezeu. Iară de dimineață răsunând în cuptor glasuri, ca și când oarecari cântând, deschizând cuptorul, pre nimenea n'au aflat, ci pre singuri sfinții, în chipul celor ce dorm cu fețele spre răsărit. Și se săvârșește soborul lor în prea sfântul mucenicescul lor locaș ce se află la Defteron.

From the Menaion for May, 1928, p. 17 About the source