Sf. Cuv. Petru Athonitul

Intru această zi pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Petru, cel ce în sfântul munte al Atonului s'a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie a școlarilor, și luptându-se în răsboi cu Agarenii fu biruit. De cari prinzându-se viu a fost pus la temnița cea din Samara ferecat fiind cu grele lanțuri și cu cătuși. Iară de acolo preste nădejde scăpând prin mijlocirea sfântului Nicolae făcătorul de minuni, tot prin a lui povățuire s'a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către Papa cel de atuncea, se rugă lui Dumnezeu cu deadinsul, ca să fie povățuit la oarecare loc liniștit, spre a petrece acolo rămășița vieții sale cu liniștea cea desăvârșit, precum aceasta se și făgăduise Domnului. Deci într'una din nopți, vede fericitul pe prea curata Născătoare de Dumnezeu, și pre dumnezeescul Nicolae, urmându-i ei, și adese ori rugându-o și zicând: Unde poruncești, Stăpână, ca să-și petreacă robul tău Petru rămășița vieții, precum s'a făgăduit? Deci apărătoarea lumii a răspuns: In muntele Athonului îmi este plăcere ca să rămâe el. Căci pre acesta l-am ales spre moștenirea mea, și pre cei ce scapă la el îi voiu ocroti. Deci deșteptându-se Cuviosul, mărturisi darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu, și ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s'a și dus la sfințitul munte al Athonului, și cercetând pre toate cele de acolo, și aflând o peșteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu singură rugăciunea pre toate le-a izgonit de acolo, și petrecea după aceea în acea peșteră, ca un fără de trup, nimic având cu sine, de cât singur trupul său, și hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vreme și acestea topindu-se, petrecea gol. Deci hrana sa din început era ierburile care odrăsleau în preajma peșterei și ghinda. Mai în urmă însă prin folosința Născătoarei de Dumnezeu, s'a învrednicit de hrană cerească, aducând-i-se aceasta de înger la patruzeci de zile. Deci cu această netrupească petrecere viețuind fericitul pe pământ cincizeci și trei de ani, și multe ispite suferind, dela urâtorul de bine satana, și de cât toate mai pre sus făcându-se cu puterea lui Dumnezeu, s'a mutat către el. Pre carele și aflându-l oarecarele vânător, viu încă și aproape de sfârșit fiind. Și luând cinstitele sale moaște povățuindu-se de Dumnezeu, le-a adus la mânăstirea numită a lui Climent, și acolo a așezat această comoară. Iară de acolo luându-le oarecarii monahi în vremea nopții, și intrând într'o corabie, plutind s'au pogorât la oarecare sat în preajma Traciei, numit Ficomon, și acolo a rămas această mare și necheltuită comoară, foarte bine fiind primită și cinstită și de episcopul și de popor, izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credință se apropie de ea.

From the Menaion for June, 1927, p. 124–125 About the source