Back to June 19 1943

The icon will be added soon.

June 19 1943

Sf. Mc. Zosima

The life

Intru această zi, pomenirea sfântului mucenic Zosimà.

Verse

Veșnică viață Zosimà a aflat,Căci pentru asemenea viață, la moarte de sabie pre sine s'a dat.

Acestà era ostaș pre vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, domnind Domețian în Antiohia cea din Pisidia, iară apoi aruncând armele lui, și năzuind la Biserica lui Hristos, s'a învrednicit Botezului celui întru Hristos. Pentru care fiind adus la guvernatorul și mărturisindu-se pre sine că este creștin, fu spânzurat și strujit, și după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost așezat pre un pat de aramă, înfocat. Deci prefăcându-se focul în răcorire, mulți din cei ce stăteau în față spăimântându-se de acea minune, au venit la credința lui Hristos. Iară sfântul Zosimà fiind ferecat cu cătuși, și legat de cai sirepi, erà silnicit ca să alerge împreună cu guvernatorul, carele mergea la orașul Cananiților, în trei zile rămâind fără de hrană; dar din dumnezeească iconomie i s'a arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine și celălalt un vas cu apă, și mulțămind lui Dumnezeu a gustat dintru acestea. Deci adus fiind la cercetare, și iarăș fiind spânzurat, se strujià, și cu făclii aprinse erà ars, și cu țepuși de fier ascuțite erà împuns pre spate, și cu brice i s'a tăiat vinele, și oasele i se zdrumicau cu bombe de fier, și mai în urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniei.

From the Menaion for June, 1927, p. 192–193 About the source

Saints of June 19 1943