Sf. Cuv. Marchian de la Kir

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Marchian cel dela Kir.

Acest cuvios părinte al nostru Marchian, era de loc din Kir. Și lăsându-și patria și strălucirea neamului său, s'a dus la mijlocul pustiei, și acolo făcându-și o chilioară atâta de mică, încât să-i acopere numai trupul, s'a închis într'însa purtând haine de păr de capră. Iară hrana sa era în toată seara douăzeci și patru de dramuri de pâine. Beà încă și apă atât de puțină, încât numai să trăiască. Și după ce a trecut câtva timp a câștigat doi ucenici, pre Evsevie, carele a și rămas moștenitor colibei sale, și pre Agapiton, carele această îngerească petrecere o a sădit de al doilea la Apamia. Căci și acești doi, ș'au făcut mici colibi, și se linișteau întru ele. Acest cuvios închis fiind pururea, n'a câștigat nici odată sfeșnic, ci lumină dumnezeească îi străluceà lui pe timpul nopții, și-i arătà alcătuirea literilor, în cât vedeà și citeà. Avea cu sine și o mică Psaltirie spre cetire. Dar fiindcă odată a ieșit din megeșitul pustiu un balaur prea mare, carele îl îngrozeà, că are să pricinuiască moarte și stricăciune, pentru aceasta sihastrii cei împreună cu el s'au turburat. Iară sfântul cu degetul său, a însemnat cruce preste balaur, iară cu gura a suflat spre el, și o minune! Precum paele ce rămân în țarină după seceră, se topesc de foc, asemenea și balaurul acela, degrab în mai multe bucăți s'a sfărâmat. Odată a mers către el Flavian episcopul Antiohiei și episcopul Kirului și alți oarecari episcopi și însemnați bărbați și cuvântăreți, cari puindu-i lui înainte multe ziceri din dumnezeeasca Scriptură, îl rugà pre el ca să iasă afară din chilie, pentru folosul fraților. Iară sfântul nici a le auzi acestea a suferit, ci a rămas în chilie închis. Acesta a întors pre mulți din feluri de eresuri la adevărata credință.

Odată sora sfântului cea dupre trup, luând din cetatea Kirului oarecare bucate potrivite la acest fel de pustnic, și luând împreună și pre fiul ei, s'au dus la cuviosul. Iară el pre sora sa n'a voit să o vază, iară pre fiul ei și nepotul său, l-a priimit cu bucurie, fără să priimească dela ea vreun dar cevà. Iară nepotul său, cu stăruință îl rugà ca să priimească cele ce i-a adus. Drept aceea l-a întrebat pre el Cuviosul: Când veneați către mine, câte mânăstiri și colibi pustnicești ați trecut? Și cărora ați dat din darurile voastre? Iară nepotul i-a răspuns, nimănui nu am dat nimic. Atuncea cuviosul i-a zis, mergeți înapoi având cu voi cele ce mie ați adus. Căci pentru fireasca rudenie, și nu pentru dragoste și apropierea cea către Dumnezeu, ați adus mie acestea. Minunatul acesta Marchian a stătut către toți mare și vestit, nu numai la cei de aproape cu lăcuința fiind dorit, ci și la cei mai de departe. Și fiindcă a aflat, că mulți se luptau și se certau ca să ia trupul său după moarte. Și'și gătise și lăzi și sicrie, ca să-l pue pre el, și biserici întru numele său zidise. Pentru aceasta a jurat pre întâiul său ucenic Evsevie, să ascunză după moarte trupul său în loc tainic, departe de chilia sa; și acestea așezându-le, s'a mutat către Domnul.

From the Menaion for November, 1927, p. 28–29 About the source