Icoana va fi adăugată în curând.
Sf. Mc. Porfirie
Viața
Intru această zi, sfântul mucenic Porfirie. Cel dintre Mimi.
Stih
Porfirie, bine se împodobește prin tăierea sabiei,Fiind împodobit prin strălucită porfira sângelui.
Acesta erà pre vremea împărăției lui Aurelian, din cetatea Efesului, erà crescut în teatru împreună cu actorii. Acesta mergeà pe urma comitului Alexandriei, cu carele împreună a și mers la Chesaria. Și odată închipuind sfântul Botez creștinesc, s'a botezat de un alt actor mincinos fățărnicindu-se acela că este Episcop. Căci amândoi luau în râs, și-și băteau joc de Tainele noastre. Iară după ce s'a botezat acesta, s'a îmbrăcat și cu haină albă, dupre obiceiul celor ce se botează. Și o minune! a primit desăvârșit legea creștinească cu Darul lui Hristos. Căci după ce s'a botezat, s'a arătat înaintea lui îngerii, cari l-a învățat să se închine spre răsărit, și să însemneze pe frunte și preste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta din asemenea minune, mulți au crezut în Hristos. Și prin nor fiind botezați, s'au apropiat la Biserică. Și dar fiindcă acel comit a poruncit sfântului Porfirie, să lepede credința creștinească, și el n'a voit, pentru aceasta i-a tăiat capul. Și așà a luat fericitul cununa muceniei.
Din Mineiul pe noiembrie, 1927, p. 60–61 Despre sursă