Pomenirea sfântului sfințitului mucenic Mil episcopul, și cu doi ucenici ai săi

Întru această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Mil episcopul, și cu doi ucenici ai săi.

Acest sfânt părintele nostru Mil, s'a născut, într'o cetate persească; și după ce s'a botezat, a învățat sfintele Scripturi. Vrând el să ostășască împăratului persilor, după ce a ajuns în vârstă, l-a oprit dela aceasta o înfricoșată vedenie de noapte ce a văzut; și de atuncia petreceà întru feciorie și nevoințe, rugându-se lui Dumnezeu, și pentru sine și pentru tot neamul său. Iară după câți-va ani lăsându-și cetatea sa, s'a făcut monah, și a locuit în locul acela, întru carele proorocul Daniil a văzut vedeniile și s'a învrednicit a se hirotonisi episcop prea sfintei biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul carele s'a făcut mărturisitor și mucenic. Și mult ostenindu-se acolo sfântul, mustrând și cu faptele, și cu cuvintele pre cei ce făceau călcări de lege; mai în urmă bătut fiind de ei și izgonit, după ce cunoscându-i pre ei că rămân neîndreptați, mai'nainte vestindu-le urgia ce erà să vie asupra lor de la Dumnezeu, s'a dus. Iară după ce au trecut trei luni de zile, și boierii cetății aceiea, din oarecare a lor greșală au căzut în urgia împăratului și trimițând împăratul ostași, împreună cu trei sute de elefanți, cetatea adică cu totul o au sfărâmat; iară pre locuitorii ei i-au omorît cu sabia. Atuncea sfântul s'a dus la Ierusalim, și a aflat pre Amonie, ucenicul marelui Antonie, unde zăbovindu-se doi ani, s'a întors iarăș la Persia. Când se întorceà, s'a dus la un monah, carele locuià acolo într'o peșteră și văzând că a intrat în acea peșteră un balaur înfricoșat carele erà lung ca de treizeci și doi de coți, a zis către el: Ajunsu-te-a, o balaure, urgia Domnului, și pecetluindu-l pre el cu semnul cinstitei Cruci, și suflând spre el, o minune! îndată a crăpat balaurul și a murit.

După aceasta ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserică, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pre carele împăratul îl pierduse cu amară moarte. Și dupăce a petrecut acolo multă vreme, s'a dus la cetatea Ctisifonta, întru care a aflat adunare de episcopi și stând în mijlocul lor, a mustrat pre episcopul acela, împrotiva căruia se făcuse acel sinod. Iară episcopul acela, micșorà și-și băteà joc de sfântul mândrindu-se, întru răspunsurile și înțelepciunea sa; către carele a răspuns sfântul: Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împrotiva arhiereilor Domnului meu, pre cari i-au adunat Duhul sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu. Carele iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulți ani, ca prin pătimirea ta aceasta, să se înțelepțească și să se îndrepteze ceilalți. Și o minune! împreună cu cuvântul sfântului a căzut fulger din Cer, și l-a făcut pre el jumătate uscat, și întru asemenea stare a petrecut doisprezece ani întregi și în urmă s'a săvârșit.

Iară sfântul ieșind de acolo s'a dus la o altă cetate, al căreia ocârmuitor, pătimeà de o cumplită boală de doi ani. Deci aflând el de venirea sfântului a trimis la el și l-a rugat, ca să meargă să-l cerceteze ca pre un bolnav, și să-i deà binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis, stăruià către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul așà: Du-te și spune cu mare glas, bolnavului ce te-a trimis: «Acestea îți zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pre care îl propoveduesc eu prostul și nevrednicul; leapădă dela tine toată boala ce te supără, și încingând mijlocul tău, vino umblând cu însuși picioarele tale, ca să te văz». Iară trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o minune! S'a însănătoșit stăpânul său, și atâta s'a întărit, în cât n'a rămas mai mult întru el, vre-o rămășiță sau semn de boală. Deci s'a sculat și s'a dus la sfântul umblând cu picioarele sale, și aruncându-se pre sine la cinstitele urme ale sfântului, și apucând picioarele lui cu amândouă mâinile, le sărută pre ele tăvălindu-se pe pământ. Și mulțumind slăveà pre Dumnezeu, cel ce l-a mărit pre el asemenea. Această prea mărită minune a sfântului pre mulți necredincioși a adus la credința lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulți draci din cei ce pătimeau. Și pre o femeie ce zăceà în pat și erà slăbănoagă de nouă ani, apucându-o de mână o a ridicat sănătoasă. Și pre un om carele cu nedreptate silnicià pre altul și cu nebăgare în seamă încredințà nedreptatea prin jurământ, pre acesta zic, fiindcă defăimà, și nu ascultà cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să iă lepra lui Ghiezi preste tot trupul său, spre îndreptarea și a altor mulți. În cât dintru aceasta, mulțime nu puțină, din acel oraș au venit la sfântul și au cerut ca să primească credința creștinească. Și alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, care răspândindu-se a ajuns la boierul Vasilisc. Fiind chemat sfântul și stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credința lor cea întru Hristos curată și neclătită, multe pedepse și munci le-a arătat lor neomenitul. Apoi aprinzându-se de mânie, a scos însuși sabia și a lovit pre sfântul în piept. Asemenea și fratele lui Vasilisc într'o unire cu dânsul a lovit și acela pre sfântul în inimă. Iară episcopul Domnului și nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: Fiindcă voi amândoi v'ați unit, ca să mă omorîți pre mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsà sângele amândurora de însuși mâinile voastre; adică vă veți ucide unul pre altul, și maica voastră va rămânea fără de fii. Și acestea zicând și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iară pre cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munți, acolo i-au ucis cu pietre.

Deci a doua zi necredinciosul Vasilisc, a ieșit împreună cu fratele său la vânat, fără să socotească întru ceva proorocia sfântului; căci o socoteà pre ea ca o bârfire. Și aflând un cerb singuri ei amândoi frații, au stătut unul în dreptul celuilalt adică, unul despre o parte de cerb și celălalt de cealaltă, și izbind amândoi sulițele ca să omoare cerbul. Iară ele purtându-se cu repejune, s'au înfipt în inimele amândurora, și așà în silă și-au lepădat sufletele, omorându-se amândoi. Iară moaștele sfântului Mil și ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creștini. Iară ei viețuesc pururea viața cea nesfârșită și veșnică, și se roagă pentru noi către Domnul.

From the Menaion for November, 1927, p. 152–154 About the source