Pomenirea sfinților mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie și cei dimpreună cu dânșii
Întru această zi, pomenirea sfinților mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie și cei dimpreună cu dânșii.
Verse
Nădejdea răsplătirilor te învită pre tine Elipidie,Să suferi focul împreună cu amândoi prietenii.
Fericitul acesta Elpidie, erà unul din sfetnicii senatului, căruia i se încredințase tainicile lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii trei sute șaizeci și unul. Și scriind legile, s'a cunoscut că este creștin. Deci mergând față la apostatul, și nesupuindu-se a se lepădà de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, țesută de păr de capră, care avea cuie de fier petrecute printr'însa, iară pre deasupra erà unsă cu păcură fiartă, și cu aceasta se întărià cuiele. Apoi bătut fiind preste haina aceea, găureà cuele trupul sfântului ce se aflà sub dânsa. După aceasta a fost sfântul aruncat într'un lac, și erà opărit acolo cu apă fiartă, care se vărsà preste tot trupul lui; apoi trupul lui cel uscat, a fost învălit cu o plastură, alcătuită adică din păcură și din untură, și din alte feluri lipicioase și arzătoare, însă cu covârșire în foc clocotite. Mai pre urmă a fost adăpat cu niște prea iuți băuturi, amestecate cu pucioasă și cu catran. După aceasta au fost legați de cai sirepi și sălbateci, împreună cu Eustohie și Marcel, cu scop ca să se spintece de ei. Ci însă dobitoacele din dumnezeeasca putere, au rămas nemișcate. Deci zdrobindu-li-se membrele cu toiege groase, și după aceasta fiind aruncați în foc, în care aflându-se fericiții, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Zic unii însă că după aceasta, s'au îngropat sfintele lor trupuri în muntele Carmilului. Iară făcându-se îndată fulgere și trăsnete, a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngereștile puteri, și a sărutat pre mucenici și pre Eustohie adică și pre Marcel, mutându-i într'un loc unde însuși a voit. Iară pre minunatul Elpidie l-a înviat, și întărindu-l l-a trimes ca de adoua oară să se lupte în mărturisire, pre carele văzându-l Iulian, a poruncit să se întinză de patru părți, și să se bată neîncetat, apoi să i se toarne oțet și sare preste ranele lui, iară ranele să i se frece cu târsâni de păr. După acestea a fost întins mucenicul lui Hristos preste cărbuni aprinși, încă și preste capul lui erau puși cărbuni. Apoi a fost spânzurat pre lemnul cel de muncă, și i s'a pus preste umere o tablă de fier, ce aveà gaură în mijloc, și preste acea tablă a fost pusă o grămadă de cărbuni aprinși, cu socotință ca să-i arză simțirile. Iară după acestea, a fost bătut preste cap, cu un ciocan de fier, și fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pre mulți din cei necredincioși, i-a întors la credința lui Hristos, și i-a înduplecat ca să-și zdrobească idolii. Deci în sfârșit aruncat fiind mucenicul într'un cuptor înfocat, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Și așà a luat dela el cununa biruinței.
Întru această zi sfântul mucenic Dimitrie.
Verse
Dimitrie fiind tăiat de mâna gealatului.Împreună dănțuește cu cetele nevoitorilor Domnului.
Acesta fiind prins pre vremea lui Maximian și Maximin împăraților, și a domnului Puplie, multe munci a răbdat pentru Hristos, și pre urmă i s'a tăiat capul cu sabia.
From the Menaion for November, 1927, p. 235 About the source