Pomenirea sfântului mucenic lliodor cel din Maghido a Pamfiliei

Întru această zi pomenirea sfântului mucenic Iliodor cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împărăției lui Aurelian în Roma domnind Aetie în Maghido cetatea Pamfiliei, în anii două sute șaptezeci și doi; fericitul acesta Iliodor aflându-se întru aceastaș cetate și pre Hristos propoveduindu-l cu îndrăzneală, a fost pârât la ighemonul. Deci stând față înaintea lui, și auzind multe măguliri, și fiindcă nu s'a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat și strujit și ars cu făclii aprinse; a căror iuțimea de munci străbătând pe sfântul la inimă, zicea: Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi. Și îndată a venit glas din Cer, zicând: Nu te teme căci eu cu tine sunt. Pre acest glas auzindu-l acei ce țineau făcliile, către acestea văzând încă și patru îngeri, cari îi opreau pre ei de a munci pre sfântul, au crezut în Domnul, iară pre ighemonul l-au înfruntat și l-au rușinat. Pentru aceasta fiind aruncați în mare, au luat dela Domnul cununile muceniei.

Atuncea poruncind ighemonul să arză un bou de aramă, și înlăuntrul lui să bage pre Mucenicul lui Hristos. Deci dupăce l-au băgat pre el într'însul și a făcut rugăciune sfântul, o minune! Boul ce scânteia, s'a văzut îndată rece și Mucenicul cânta înlăuntrul lui. Deci ighemonul auzind pre sfântul că cântă, s'a spăimântat, și apropiindu-se acolo și cunoscând, că boul cel cu puțin mai 'nainte foarte arzător, de odată s'a prefăcut în foarte rece, a zis către sfântul: O cap necuvios, vrăjile tale și acest foc l-au biruit. Iară sfântul i-a răspuns. Vrăjile mele sunt Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuesc să fac. Deci învoindu-se a intrat pre ascuns în capiștea ce se numia Panteon, fiindcă acolo erau toți idolii dumnezeilor, și făcând întru aceasta rugăciune sfântul, îndată s'a făcut cutremur, și din acel cutremur, au căzut jos toți idolii și s'au zdrobit. Aceasta aflând-o ighemonul, a adus pre Mucenicul față la divanul său, și umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure pre sfântul și să i se bată în capul lui cuie de fier înfocate. Și fiindcă simțià Mucenicul lui Hristos iuțeala acestei dureri, iarăș a chemat ajutorul lui Dumnezeu, și prin chemare a luat ușurință de covârșitoare durere. Deci văzând ighemonul că nu se biruește sfântul de munci, a poruncit ca legat cu lanțuri grele să-l ducă pre el la cetatea Atalenilor. Și dupăce l-au dus acolo, iarăș l-au întors înapoi, și iarăș a stătut față la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor, și văzându-l neînduplecat, a poruncit ca să bage în cele patru deschizături ale lemnului celui de muncă mâinile și picioarele Mucenicului. Apoi arzând în foc o tigae, l-a băgat într'insa; iară sfântul stând în mijlocul tigăei își făceà rugăciunea. Și nu numai aceasta, ci încă și pre cei ce erau împrejur, îi îndemna să intre în tigae, încredințându-i că vor rămânea nevătămați de foc. Pentru aceasta crezând cuvintelor lui au intrat mulți dintr'înșii, cari rămâind nevătămați precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor. Acestea dupăce le-a văzut ighemonul, s'a temut, ca nu cumva cei ce au crezut, să răpească pre sfântul din mâinile lui. Drept aceea a poruncit ca să-l ducă pre el iarăși la Maghido, carele pre cale făcea rugăciune și cântà. Și dupăce a ajuns în cetate, iarăș a fost înfățișat la întrebare. Și dupăce a vorbit multe, și nu s'a înduplecat sfântul să jertfească idolilor, a poruncit ighemonul Aetie, să i se tae limba și spânzurându-l să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pre dânsul frâu, și-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Și făcând sfântul semn cu mâna, către cei ce-l trăgeau, ca să-i dea lui puțină vreme de rugăciune, a stătut la rugăciune, și plinindu-și rugăciunea i s'a tăiat capul și așà a luat fericitul cununa mărturisirii.

From the Menaion for November, 1927, p. 280–281 About the source