Icoana va fi adăugată în curând.
Sf. Cuv. Avva
Viața
Intru această zi, prea cuviosul părintele nostru Avvà.
Stih
Pre Avvà cel ce este al Avvalilor închipuire prea arătat,Il cinstesc cuviincios dupre purtarea numelui ca un fiu adevărat.
Acesta era din neamul ismailtenesc. Deci lăsându-și părinții, și patria și bogăția, a urmat unui monah, și luând chipul monahicesc, petrecea împreună cu monahul câțiva ani. Mai în urmă s'au dus amândoi la marele Evsevie nevoitorul, carele adormind întru Domnul, a rămas acesta în locul lui. Deci petrecând acolo treizeci și opt de ani, pururea sporea întru fapte bune, ca cum atunci ar fi început. Căci încălțăminte pre picioarele lui nu a pus nici odată. Mâncarea lui era atât de puțină, în cât să deà numai puțină putere trupului, de prisos socoteà încă și băutura de apă, fiind încins cu grele lanțuri de fier, prea puțin ședea; iară partea cea mai multă de zi și noapte o cheltuia stând drept și făcând rugăciune. Sta și pre genunchi, aducând rugăciuni Domnului; iară de a se culca pre pat, pururea se lepăda, căci nimenea nu l-a văzut pre el culcat, ci și dupăce s'a făcut igumen, și proistos monahilor de acolo se punea pre sine înaintea ascultătorilor frați, chip și pildă de înțelepciune și de faptă bună. Deci prin așa petrecere plin de zile făcându-se, s'a odihnit în Domnul.
Din Mineiul pe noiembrie, 1927, p. 353–354 Despre sursă