Sf. Acachie

Intru această zi, sfântul părintele nostru Acachie cel dela scară.

Acest Cuvios era într'o mânăstire ce se afla în Asia: Și când era tânăr cu vârsta, viețuia sihăstrească viață. Avea încă și conducător și bătrân, pe un monah foarte leneș și neînfrânat. Deci atâtea necazuri și supărări răbda dela el fericitul, încât la mulți poate se par necrezute. Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alte ori gâtul, și alte ori își avea rănit chipul. Iară după ce a trecut nouă ani, sub ascultarea nemilostivului aceluia bătrân, s'a mutat către Domnul, și s'a îngropat în cimitirul părinților. Atuncea bătrânul său, s'a dus la un mare și înțelegător Părinte, și iazis lui: Fratele Acachie a murit. Iară înțelegătorul acela Părinte n'a crezut cuvintelor lui, iară bătrânul iarăși i-a zis: Vino de vezi. Deci s'au dus amândoi la cimitir. Atuncea marele acela Părinte, a întrebat pre cuviosul Acachie, ca pre un viu așa: «Frate Acachie ai murit? Iară mulțumitorul și adevăratul ascultător, a arătat încă și după moarte supunerea sa. Deci răspunzând a zis: Și cum este cu putință părinte Cuvioase, să moară omul lucrător de ascultare? Atuncea năcealnicul său cel mai de 'nainte și bătrânul, îngrozindu-se de preamărita această minune, a căzut pre fața sa cu lacrimi. Deci făcându-și chilie lângă mormântul Cuviosului, acolo și-a petrecut viața, cu înfrânare mărturisindu-se părinților pentru bătăile ce da sfântului, și zicând cuvântul acesta «Ucidere am făcut».

Deci dumnezeescul Acachie, cu acest fel de luptă, și mucenia ascultării săvârșindu-și fericita vieață, s'a învrednicit și de sfârșit fericit. Iară cinstitele sale moaște, au fost păzite din dumnezeească putere mai pre sus de toată stricăciunea și fireasca dezlegare. Și a rămas întregi la multe încunjurări de ani. Deci s'a întâmplat odată ca să iasă monahii mânăstirii aceea, să secere, vremea la aceasta chemându-i; și numai doi frați au rămas în mânăstire. Unul adică, ca să păzească, iară celălalt pentru că era bolnav. Deci s'a întâmplat, și a murit cel bolnav, iară celălalt frate singur fiind, nu putea ca să sape mormântul, și să facă și celelalte trebuincioase spre îngropare. Așa dar deschizând mormântul cel gata al sfântului Acachie, a pus acolo pre fratele cel mort împreună cu sfântul. Deci a doua zi mergând la mormânt, a aflat pre fratele cel mort aruncat afară din mormânt; și iarăș l-a băgat pre el în mormânt. Și fiindcă iarăși l-a aflat pre el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se și zicând: Auzit-am sfinte Acachie, că nimenea altul n'a sporit întru ascultare precum tu: Ci acum precum văz, te-ai făcut atât de neascultător și mândru, încât nu primești pre fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci, sau lasă-l pre el să se afle cu tine într'un mormânt, sau de-l vei arunca pre el iarăș afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate afară din mormânt. Așa dar a pus pe fratele iarăși în mormântul sfântului și s'a dus. Iară a doua zi ducându-se iarăși, pre fratele cel mort adică l-a aflat zăcând în mormânt, iară pre sfântul Acachie nu l-a aflat. Și așa până astăzi se vede mormântul deșert, având numirea sfântului Acachie.

From the Menaion for November, 1927, p. 415–416 About the source