Sf. Cuv. Iacov

Intru această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Iacov pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de orașul Cirului, se zăbovea ne având peșteră, nici cort, nici colibă; ca prin acestea, să scape de fireștile nevoi. Și acestea le zic, nu dela altul aflându-le, ci însu-mi cu ochii l-am văzut. Iară viindu-i lui odată boala de pântece, abia a înduplecat, ca să-l lase pre el, cei ce stau față, și să se ducă la casele lor, căci era învățându-i pre ei cuvântul cel pentru ortodoxie. Ci și ducându-se ei până ce s'a făcut seară, se muncea pre sine de și firea îl silea pre el spre ușurare. Acesta precum am zis, avea acoperemânt cerul, către toate nevoindu-se, ca în trup strein. Iară trupul lui era legat cu lanțuri foarte grele, pe sub cămașa sa cea de păr, cu care erau legate, și gâtul și mijlocul său. Asemenea avea lanțuri spânzurate, împrejurul gâtului său, două pre partea dinainte, și două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuia litera H, ci și pre la coatele mâinilor avea câte un lanț de fer. Hrana lui era seara linte muiată. Iară din aceste ostenele, a secerat darurile Duhului sfânt. Căci și un prunc fiind mort, pre carele îl plângea tatăl său, și zicea către sfântul: Știu robule al lui Dumnezeu că poți, numai nu te îngreuia a face rugăciune; pre acesta văzându-l sfântul, și înduplecându-se de lacrămile tatălui său, a înviat pre copil, și l-a dat pre el sănătos în mâinele tatălui său. Deci multe sunt faptele sfântului acestuia, ci pentru mulțime lăsând pre cele multe, de una numai să pomenim. Acesta mult ispitindu-se de către draci, cu singură rugăciunea îi izgonea pre ei. Căci oarecine îi aducea lui apă de departe, de două ori pe săptămână, și închipuindu-se diavolul pre sine întru asemănarea sfântului, întâmpina pre la mijlocul căiei pre cel ce ducea apa, și luându-i apa îl trimetea pre el acasă. Aceasta făcându-o, se silea ca prin lipsa de apă să aducă pre sfântul întru nedumerire. Iară oarecând preste vreme viind aducătorul de apă, nesimțindu-l spurcatul diavol, văzându-l bătrânul i-a zis: Ce este aceasta fiule? Multă vreme a trecut, de când n'ai adus apă, și am venit nu în mică supărare pentru lipsa de apă. Iară acela i-a răspuns: Pururea părinte, la ceasul și ziua rânduită, eu aduc apă, ci tu întâmpinându-mă, când într'un loc, când într'altul, nu mă iertai ca să vin aicea. Iară sfântul a zis către dânsul: De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin și te opresc, sau te cert pre tine fiule, să nu'mi dai vasul până ce vei ajunge la locul acesta. Așa bine s'a nevoit, și mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s'a mutat către Domnul.

From the Menaion for November, 1927, p. 416–417 About the source