The icon will be added soon.
Sfânta Cuvioasă Sinclitichia
The life
Intru această zi, pomenirea sfintei Singclitichiei.
Verse
Singclitichi robia vieții lăsând,In ceruri cu robii lui Dumnezeu cei chemați este petrecând.
Această sfântă a fost de neam mare și a avut bogăție multă, împreună cu temere de Dumnezeu și mulți se nevoiau să o ia prea dânsa soție pentru frumusețea ei și înflorirea statului, iară ea nu avea gând să se mărite, ci mai mult își înălțà dragostea sa către Dumnezeu. Pentru aceea a ieșit cu totul din grijile lumii afară și a luat toată nevoința spre adăogirea bunătăților, omorîndu-și trupul cu post și a doborît jos pre vicleanul luptător diavol. Și în trup fiind, mintea către Dumnezeu își ridicà. Iară aproape de sfârșitul vieții sale, vicleanul diavol o a ispitit și mult împotrivă i-a stătut, ca și lui Iov, cu bube grele trupul ei stricându-l, atâta cât tot trupul ei i s'a mâncat de bube și de viermi. Și ajungând până la optzeci de ani și neîncetând, nici părăsind ostenelele sale, și neslăbind întru bunătăți, așa cu luptă bărbătească, a răposat cu pace și ș'a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, și a luat cunună de biruință cu sfinții.
From the Menaion for January, 1926, p. 101 About the source