Înapoi la 11 martie 1947

Icoana va fi adăugată în curând.

11 martie 1947

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Viața

Intru această lună în 11 zile. Pomenirea celei dintru Sfinți părintelui nostru Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Stih

Să sârguià a păzì și a legei întregime: Sofronie pentru care să află la a cerului înălțime. Intru a unsprezecea Sofronie cel înțelept. Au apus în mormânt.

Acest mare luminător al Bisericii au fost din țara Finiciei ce să cheamă Libanostefano, din cetatea Damascului, fiu de părinți creștini și înțelepți. Insă Tată său să numea Plinta, și mumăsa Mirus. Deci de aici împreunând nevoința cu bunătatea firii, au dobândit toate științele. Deci încă până ce au lăcuit la Damasc au deprins toate faptele cele bune ce să lucra de pustnici în pustie. După aceia s'au dus la monastirea marelui Teodosie începătorul de obște, întru carea aflându-se fără gâlceavă, și vorovind în singurătate cu Dumnezeu, ș'au tocmit inima și gândul cu cetirea dumnezeeștilor Scripturii, robindu-și tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.

După aceia poftind mai multă învățătură și filozofie, au mers la marea cetate Alexandria, și aflând pre oare carele om vrednic de cuvânt anume Ioan, plin de toată înțelepciunea și priceperea, s'au făcut împreună lăcuitor și sălășluitor cu dânsul, cu aceiași petrecere și gând, luând acele învățături ce avea acela și lui dându-i de ale sale. Deci acolo aflându-se au pătimit de boala curgerii ochilor, și s'au tămăduit de sfinții Chir și Ioan cari au cerut plată pentru tămăduirea ce i-au făcut, să scrie minunile, care le făceau ei în toate zilele, care lucru au și făcut. Apoi s'au făcut Episcop Ierusalimului pentru îmbunătățita viața sa, ce avea. Și căzând sfânta cetate Ierusalimul pre mâinile spurcaților Persi, s'au dus la Alexandria la sfântul Ioan cel milostiv, carele ținea atuncea scaunul apostolesc, carele pristăvindu-se cătră viața cea fericită, acesta i-au făcut cuvânt de laudă deasupra mormântului său, prin care au arătat comoara cea nespusă a milosteniei sale, și de viața lui cea înaltă, plângând și el mult pre acel fericit. Și întorcându-se iară la sfânta cetate, cu neputință este a povestì cineva, cu câtă grijă și trudă au păstorit și au chivernisit Biserica ce i s'au dat, de vreme ce n'au dat nici decum somn ochiilor săi, nici dormitoare genelor sale. Că nu avea numai cu dracii luptă, ci și asupra ereticilor monoteliților. Pre carii biruindu-i și înfruntându-i cu dumnezeeștile Scripturi, și cu învățăturile apostolești și ale sfinților Părinți și cu ale sale dăscălii, îi făcea deșerți. Lăsat-au alte scrisori multe vrednice de cuvânt și de pomenire la Biserică, care învață îndreptarea vieții, și viețuirea cea dumnezeiască, între carea este cea prea minunată viața aceii întocma cu Ingerii între mueri Mariei egiptencii, carea cu nevoințe în pustie preste fire s'au nevoit. Deci așa bine și cu plăcere de Dumnezeu viețuind și pre alții învățând, și învățător dumnezeesc ajungând a fi, și cu cuviință chivernisind turma ce i s'au dat în trei ani, cu pace întru Domnul s'au pristăvit.

Din Mineiul pe martie, 1930, p. 88–89 Despre sursă

Vezi viața Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului – 11 martie #Sinaxar Înregistrare de pe canalul TRINITAS TV

Sfinții zilei de 11 martie 1947