Back to February 10 1942

The icon will be added soon.

February 10 1942

Sfânta Muceniță Valentina

The life

Intru această zi, pomenirea sfintelor mucenițe și fecioare: Enatà, Valentina, și Pavel.

Verse

Ca o arvună tinerilor două fecioarei, Mirele către văpae le dă îndrăzneală mare. Acest Pavel cu adevărat este prieten lui Hristos,Carele pentru dragostea lui Hristos grumazul la sabie și-a supus.

Din aceste două fecioare, Enatà erà din pământul Gaza; iară Valentina din Chesaria. Deci stând la judecata ighemonului Firmilian, fost-a adusă înaintea sa, viteaza fecioară Enatà, și fiind întrebată de se leapădă de Hristos, și neplecânduse; a fost spânzurată pe un lemn, și zgârâiată pe coaste cu căngi, nu odată ci de multe ori. Iară cinstita Valentina, și ea fecioară fiind, și nesuferind să vadă neomenia și cruzimea ighemonului, s'a înfățișat și ea la dânsul, și îndată i s'a poruncit ca să jertfească; căci erà acolo lângă judecătorie un jertfelnic. Și fiind adusă Sfânta lângă dânsul, l-a izbit cu picioarele, și l-a surpat împreună cu focul ce erà pe el. Iară tiranul mâniindudu-se, atâta de cumplit a bătut pre Sfânta pre coaste, în cât nu se poate spune; apoi deznădăjduindu-se despre amândouă fecioarele, a hotărât să le arză cu foc, și așà ș'au luat cununile muceniei. După acestea a intrat la luptă sfântul Pavel, și dupăce mai întâi a suferit feluri de munci, și din toate a fost păzit nevătămat cu Darul lui Hristos, apoi a fost osândit la moarte de sabie; pentru care mulțumind lui Dumnezeu, și făcând rugăciune pentru cei de o credință, a primit tăierea cinstitului său cap, și așa ș'a duhul în mâinile lui Dumnezeu.

From the Menaion for February, 1929, p. 117 About the source

Saints of February 10 1942