Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida
Întru această zi, pomenirea sfântului mucenic Vichentie diaconul.
Verse
Vichentie se bagă în temniță închizându-se;Aleargă sus, din temnița trupului dezlegându-se.
Acest sfânt Vichentie aflându-se în Avgustopoli, cetate în Ispania, învățând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, pre cari prinzându-i îi aduseră la divanul domnului Datian; care îndată băgându-i în obezi, poruncì de-i duseră în orașul ce se chiamă Valenția, de-i băgară într'o temniță infectă; și preste puține zile scoțând pre Vichentie, poruncì de-l frecară cu țesală, și-l răstigniră pre o Cruce, și dându-i munci prin toate membrele; și iarăș pogorându-l de acolo, îl mai chinuiră și-l mai bătură, și-i arseră coastele. Și deznodându-l de toate închieturile, îl bătură pe piept cu bețe de fier arse în foc. Și rămâind nevătămat, l-au băgat în temniță, unde aflându-se sfântul, se învrednicì dumnezeescului și îngerescului ajutor și îndată și-a dat sufletul la Dumnezeu.
Întru această zi, pomenirea sfintei mucenițe Stefanida.
Verse
Fiind legată Stefanida, de copaci de finic,În mijlocul mucenicilor a înflorit ca un finic.
Aceasta era soție unui ostaș, și credeà în Hristos din început dela strămoșii săi, însă murindu-i bărbatul, rămase văduvă. Deci văzând ea pre sfântul Victor, că pătimeà mai pre sus de om, îl fericeà pre el, și pentru bărbăția sa, și pentru cununile ce erà să ia dela Dumnezeu. Drept aceea pentru o pricină ca aceasta, s'a adus și ea la ighemonul; și fiindcă a mărturisit în priveliște pre Hristos Dumnezeu mai 'nainte de veci, pentru aceasta i-a legat mâinile ei de doi copaci de finic, cari cu mare silă îi îndoise. Iară în urmă dându-le drumul și întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâiu, au spintecat pre sfânta în două bucăți. Și așà fericita și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
From the Menaion for November, 1927, p. 170–171 About the source