Intră
Luca

Luca 21

Textul Bibliei din 1914, ediția Sfântului Sinod, cu grafia vremii.

Atinge un verset ca să-l copiezi sau să-l trimiți.

1 Și căutând, au văzut pre cei bogați aruncând darurile lor în gazofilachie. 2 Și au văzut și pre o văduvă săracă aruncând acolo doi filiari. 3 Și au zis: adevărat zic vouă, că această văduvă săracă, mai mult decât toți a aruncat. 4 Că toți aceștia din prisosința lor au aruncat la darurile lui Dumnezeu; iar aceasta din lipsa sa, toată avuția sa care a avut, o a aruncat. 5 Și oarecari grăind pentru biserică, că este împodobită cu pietre frumoase și cu podoabe, au zis: 6 Acestea care vedeți, vor venì zile întru care nu va rămâneà piatră pre piatră, care să nu se risipiască. 7 Și l-au întrebat pre el, zicând: Învățătorule, dar când vor fi acestea? Și ce semn este când vor să fie acestea? 8 Iar el au zis: căutați să nu vă amăgiți, că mulți vor venì întru numele meu, zicând: că eu sunt, și vremea s’a apropiat; ci să nu mergeți după ei. 9 Și când veți auzì războaie și răsmirițe, să nu vă spăimântați, că se cade să fie acestea întâiu, ci nu va fi îndată sfârșitul. 10 Atunci ziceà lor: se va sculà neam preste neam și împărăție preste împărăție. 11 Și vor fi cutremuri mari pre alocurea și foameți și ciume și spaime și semne mari din cer vor fi. 12 Iar mai înainte de acestea toate vor pune preste voi mâinile sale și vă vor gonì, dându-vă la adunări și în temnițe, ducându-vă la împărați și la domni pentru numele meu. 13 Și se va întâmplà vouă întru mărturisire. 14 Puneți dar întru inimile voastre, să nu gândiți mai înainte ce veți răspunde. 15 Că eu vă voiu dà vouă gură și înțelepciune, căreea nu’i vor puteà grăì nici stà împrotivă, toți cari se vor pune împrotivă vouă. 16 Și vă veți dà și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor omorî din voi. 17 Și veți fi urâți de toți pentru numele meu. 18 Și păr din capul vostru nu va pierì. 19 Întru răbdarea voastră veți dobândì sufletele voastre. 20 Iar când veți vedeà Ierusalimul încunjurându-se de ostași, atunci să știți că s’a apropiat pustiirea lui, 21 Atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți, și cei ce vor fi în mijlocul lui să se deà în lături, și cei ce vor fi prin sate, să nu intre într’însul. 22 Că zilele izbândirei sunt acestea, ca să se împliniască toate cele scrise. 23 Iar vai celor ce vor aveà în pântece, și celor ce vor aplecà într’acele zile! Că va fi nevoe mare pre pământ și mânie asupra norodului acestuia. 24 Și vor cădea întru ascuțitul sabiei și se vor duce robi în toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat de neamuri, până se vor împlinì vremile neamurilor. 25 Și vor fi semne în soare și în lună și în stele, și pre pământ mâhnire limbilor, cu nedomerire, sunet făcând marea și valurile; 26 Mai murind oamenii de frică și de așteptarea celor ce vor să vie în lume, că puterile cerurilor se vor clătì. 27 Și atunci vor vedeà pre Fiul Omului venind pre nori cu putere și cu slavă multă. 28 Deci începând acestea a se face, căutați în sus și ridicați capetele voastre; că se apropie răscumpărarea voastră. 29 Și le-au zis lor pildă: vedeți smochinul și toți copacii. 30 Când înfrunzesc, văzând din voi înșivă, știți că de acum aproape este vara. 31 Așà și voi, când veți vedeà acestea făcându-se, să știți că aproape este împărăția lui Dumnezeu. 32 Amin zic vouă, că nu va trece neamul acesta, până când toate acestea vor fi. 33 Cerul și pământul vor trece, iar cuvintele mele nu vor trece. 34 Ci luați aminte de sine-vă, ca să nu se îngreueze inimile voastre cu sațiul mâncărei și cu beția și cu grijile lumei, și fără de veste să vie asupra voastră ziua aceea. 35 Căci ca o cursă va venì preste toți cei ce șed pre fața a tot pământul. 36 Priveghiați dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă învredniciți a scăpà de toate cele ce vor să fie și a stà înaintea Fiului Omului. 37 Și erà ziua învățând în biserică, iar noaptea ieșind petreceà în muntele ce se chiamă al Maslinilor. 38 Și tot norodul mânecà la dânsul în biserică, ca să’l asculte pre el.