Prayer

Nădejdea și rugăciunea: de ce, cum și când ne rugăm

113. Ce este nădejdea?

Nădejdea este un dar dumnezeiesc, prin care așteptăm cu încredere ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire tot ce a făgăduit pentru mântuirea și fericirea noastră în vieața aceasta și în cea viitoare. Nădejdea creștină are ca temelie pe Iisus Hristos care ne-a dat făgăduiala vieții de veci (Timotei I, 1), și ne-a asigurat că „orice vom cere în numele Său, vom dobândi”. (Ioan, XIV, 18). Ea este nedespărțită de credință, peste care se clădește și o desăvârșește.

114. In ce se cuprinde nădejdea creștină?

Nădejdea creștină se cuprinde în rugăciune și în cele nouă fericiri.

115. Ce este rugăciunea?

Rugăciunea este înălțarea sufletului către Dumnezeu, spre a-l lăuda, a-i cere ceva, sau a-i mulțumi pentru binefacerile ce ne-a dat. Ea este dar de trei feluri: de laudă, de cerere și de mulțumire.

116. Pentru ce trebue să ne rugăm?

Trebue să ne rugăm, pentrucă rugăciunea ne apropie de Dumnezeu și ne face mai evlavioși și mai hotărîți în lupta împotriva răului și în săvârșirea binelui; pentrucă ne mângâie și ne întărește în nenorocire și ne ajută în strâmtorare și pentrucă prin ea dobândim și păstrăm harul dumnezeiesc trebuitor pentru mântuire.

117. Cum trebue să ne rugăm?

Trebue să ne rugăm:

a) cu luare-aminte și cu cuviință, adică să avem gândul îndreptat spre Dumnezeu și spre cele ce rostim, iar nu aiurea;

b) cu umilință, adică să ne recunoaștem slăbiciunea și nevrednicia înaintea lui Dumnezeu și să nu socotim, că ni se cuvine orice vom cere, ci să așteptăm ca Dumnezeu să ne împlinească cererea când și cum va voi El;

c) cu încredere, adică să nu ne îndoim, că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră și o va împlini într'un chip oarecare, dacă ea va fi dreaptă și folositoare de suflet; și

d) stăruitor, adică să nu încetăm a ne ruga, chiar dacă rugăciunile de mai 'nainte nu ne-au fost ascultate.

118. Când trebue să ne rugăm?

Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm fără încetare (Luca XVIII, 1), căci rugăciunea este pentru suflet, ceea ce respirația este pentru trup și pentrucă orice am face, putem să ne înălțăm în același timp mintea la Dumnezeu și deci să ne rugăm în tot momentul. Dacă nu facem aceasta, trebuie neapărat să ne rugăm cel puțin dimineața și seara, la așezarea și scularea dela masă, oridecâteori începem sau sfârșim un lucru și în orice împrejurare fericită sau nefericită. Mai ales în Duminici și sărbători trebue să ne rugăm mai mult și mai cu căldură, căci acestea sunt zile de întărire sufletească.

119. Unde trebue să ne rugăm?

Este îngăduit să ne rugăm în orice loc ne-am afla. Când suntem la noi acasă, să ne rugăm în singurătatea camerei noastre, cum ne învață Domnul Hristos. (Matei, VI, 6), iar când suntem pe drum, sau la lucru, să ne rugăm unde ne găsim. In Duminici și sărbători însă trebue să ne ducem la biserică și acolo să ne rugăm împreună cu ceilalți creștini, căci rugăciunea obștească sporește pietatea inimii.

120. Care este cea mai potrivită rugăciune?

Cea mai potrivită rugăciune este „TATĂL NOSTRU”, sau „rugăciunea domnească”, numită astfel pentrucă este dată de însuși Mântuitorul Hristos. Ea sună astfel: „Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințească-se numele tău; vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă greșalele noastre, precum și noi iertăm celor ce ne greșesc nouă; și nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

From Holy Scripture

Source: Irineu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, „Catehismul creștinului ortodox”, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, [1942], p. 55–57