Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Intru această lună în 9 zile Pomenirea sfinților patruzeci de mucenici, cei ce au mărturisit și s'au muncit în cetatea Sevastiei.

Acești sfinți patruzeci de mucenici din osebite locuri fiind, au fost slujitori de oaste toți la ceată, iară pentru mărturisirea în Hristos fiind prinși și aducându-i la întrebare și neplecându-se a jertfi idolilor, întâi au fost bătuți cu pietri preste fețe și preste gură, iară loviturile numai mult pre dânșii îi băteà decât pre ceice îi loveà întorcându-se înapoi. Deaceia în vreme de iarnă au fost osândiți a petrece toată noaptea la ger, băgați goli în mijlocul unui iazer ce erà afară din cetatea Sevastiei, unde unul dintr'înșii iubindu-și viața și alergând într'o baie ce era aproape, cât au ajuns de căldură îndată s'au topit. Iară unul din strejarii ce păzia și strejuia pre sfinți, îndată și au intrat cu sfinții de au plinit locul celuia ce au lipsit, văzând lumină noaptea împrejurul mucenicilor și cununi pogorându-se la fieștecarele dintr'ânșii. Iară când s'au făcut ziuă sfinții leșinase. Și văzându-se că încă abia suflau, le-au frânt fluerile picioarelor și ș-au luat cununa muceniei. Așa dară s'au cunoscut că le-au fost plăcută moartea. Căci unul dintr'înșii pentru vârsta tinereților și pentru puterea trupului încă tot era cu suflet, de carele tiranul gândia că-și va schimba gândul. Iară maica lui (stăruia la patima lor deși vedea Fiul, că acela era mai tânăr decât ceilalți și să temeà ca nu cumva să-l sperie tinerețele sau dragostea vieții și să fie nevrednic de ceata și de cinstea celor dimpreună ostași cu dânsul. Pentru aceasta sta uitându-se la dânsul încremenită, cu chipul și cu vederea cât putea îmbărbătându-l și tinzând mâinile spre dânsul și zicând: Fiul meu cel dulce, de acum fiu al Tatălui ceresc vei fi, rabdă puțin ca să te faci deplin. Nu te speria de munci că iată că îți stă întru ajutor Hristos Dumnezeu nu te va mai întâlni de acum înainte nici o scârbă, nici o trudă toate acelea au trecut, toate ai biruit cu vitejia ta, deacum înainte îți va fi bucurie, dulceață, odihnă și veselie, de care te vei îndulci împărățind cu Hristos și vei fi rugător către dânsul pentru mine maica ta. Deaceia sfinții zdrobindu-li-se fluerile picioarelor ș'au dat sufletele la Dumnezeu. Iară slujitorii au adus cară și au încărcat sfintele trupuri și le-au dus pe țărmurile râului ce era acolo aproape, însă văzând pre tinerelul acela, căruia îi era numele Meliton că încă sufla, l-au lăsat fiind ca să trăiască). Pre carele văzându-l maicăsa că rămăsese singur, au socotit că aceasta era moartea și a ei și a fiului său. Călcând ea dar slăbiciunea cea femeiască și uitând dorul cel de maică, l-au ridicat pre umerile sale și l-au dus după care cu inimă tare, gândind că atuncea va fi viu când l-ar vedea mai vârtos mort. De acia ducându-l maicăsa pre umere, el a răposat. Atuncea scăpând maică-sa de grije bucurându-se foarte pentru sfârșitul lui, aducându-și mort pre iubitul său fiu până la locul acela unde era trupurile sfinților, l-au pus preste dânșii și s'au numărat cu ceilalți, ca să nu se osebească nici trupul de trupuri, nevoindu-se ca și sufletul lui să fie în număr cu acelea. Deci făcând foc mare slugile acelea ale diavolului au ars trupurile sfinților. Apoi zavistuind pre creștini pentru moaște, le-au aruncat în râu. Ci însă din dumnezeiască rânduială, s'au strâns acolo la o surpătură și luându-le niște creștini le-au dăruit nouă bogăție nefurată. Și se face soborul lor în prea sfânta lor mucenicie, ce este aproape de Halcotetrapilon.

From the Menaion for March, 1930, p. 68–69 About the source