Sfântul Mucenic Urpasian

Intru această zi pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

Impărățind la răsărit păgânul împărat Maximian, stăpânea cu tiranie toate părțile cele de prin prejurul Nicomidiei, fiindcă era cald slujitor al idolilor. Deci s'au aprins mânia lui și a celorlalți ellini de un cuget cu el, ca un foc mare asupra creștinilor. Și pentru aceasta aducând odată el pre toți sfetnicii și boerii împărăției sale, au strigat către dânșii: Ori carele din voi au căzut în prea reaua credința creștinilor și nu vrea ca să se întoarcă cătră iubiții dumnezeii noștri și pre aceștia să-i îmblânzească cu pocăință, acesta să lepede brâul dregătoriei sale ce-l poartă și să fugă din împărătescul palat și din cetatea aceasta. Fiindcă cetatea aceasta cinstește pre marii dumnezei încă dela strămoșii săi și nu pre unul Dumnezeul cel răstignit. Dar atuncea frică și cutremur au căzut preste toți ceice credeau în Hristos. Și atuncea era a vedea cineva cu adevărat, cum să ispitea și să cerceta ca niște aur în foc, credința cea în Hristos și blagocestia. Pentrucă unii din creștini fugeau și se ascundeau, iară alții se dau pre sine la munci. Deci câți avea dragoste curată și adevărată către Dumnezeu, aceștia defăimându-și, trupurile sale și pre tiranul batjocorindu-l arunca brâele înaintea lui și fugea. Atuncea și viteazul acesta Urpasian, cel cu sufletul de diamant, stând înnaintea împăratului și a tot singclitului, au aruncat hlamida sa și brâul zicând: Fiindcă eu împărate astăzi mă ostășesc cerescului și nemuritorului împărat Domnului meu Iisus Hristos, primește-ți brâul și cinstea și slava. Căci acestea vremelnice sunt și de nici un folos. Aceste cuvinte a lui Urpasian fără de nădejde, auzindu-le Maximian, s'au prefăcut la minte și la mult ceas au rămas fără de glas. După aceia întorcându-și ochii săi și căutând posomorât la ucenicul, au strigat ca o hiară sălbatecă și neîmblânzită și au zis către cei ce stau de față: Spânzurați pre ticălosul acesta și zdrobiți-i trupul lui cu vine de bou. Deci îndată făcându-se aceasta, îl bătură la mult ceas cu vine de bou pre viteazul nevoitor al lui Hristos, carele căutând la cer, se rugă, fără să se mâhnească cât de puțin. După aceasta pogorând pre sfântul de pre lemnul cel de muncă, au zis tiranul către slujitori, aruncându-l pre acesta în temniță întunecoasă și acolo să petreacă până voi socoti cu ce moarte să-l pierd. Deci aflându-se mucenicul în temniță, se bucura și se veselia, dându-și rugăciunile sale Domnului. Iară păgânul împărat au aflat o măestrie de muncă ca aceasta, adecă: Au făcut o cușcă de fier. Deci după ce au scos pre sfântul din temniță, au poruncit să-l bage în cușcă și să-l spânzure sus. Deci dar făcându-se aceasta, au spânzurat pre sfântul de amândouă mâinile și l-au îmbrăcat preste tot trupul cu cușca cea de fier. Apoi au poruncit tiranul să aprinză făclii și cu acelea să-l ardă pre sfântul fără milă. Deci atâta au fost ars cu făclii pătimitorul, încât cărnurile lui s'au topit și au curs pre pământ, ca cum ar fi fost ceară și s'au amestecat cu țărâna pământului ca oarecare praf subțire. Așa mucenicul lui Hristos rugându-se și topindu-se, au umplut tot văzduhul de mireasmă bine mirositoare și s'au suit ca o stea luminoasă către Domnul, ca să ia cununa biruinței, dupe cum oarecari creștini s'au învrednicit a-l vedea suindu-se la cer cu asemenea strălucire. Iară ticălosul și păgânul Maximian rămâind încă în nebunia sa, au poruncit să adune cu sârguință pământul acela pe care au căzut cărnurile sfântului, asemenea și oasele lui, și acestea toate să le arunce în mare înaintea ochilor lui

From the Menaion for March, 1930, p. 69–70 About the source