Însemnătatea slujbelor, mersul la biserică și semnul crucii

In biserică tot creștinul trebue să asculte cu evlavie cântările cele mângăioase și rugăciunile preotului, care înalță cătră Dumnezeu cuvinte de cerere și de mulțămire pentru toți credincioșii săi, și are datoria să țină poporului cuvântări, să-i dea sfaturi și învățături folositoare, cari sunt pentru sufletul creștinului ca o pâne cerească.

Slujba bisericească e ca o priveliște dumnezeească, în care vedem desfășurându-se înaintea noastră întreagă taina mântuirii neamului omenesc, căci sfânta liturghie este închipuirea întregii vieți pământești a Mântuitorului nostru Iisus Christos.

II. Când să mergem la biserică și ce să facem acolo?

Toți cei ce doresc să ia parte la vre-o adunare lumească, la teatru, concert sau altă serbare, trebue să meargă înainte de a se începe și să steà acolo în liniște până dupăce se isprăvește. Căci altfel, mergând mai târziu sau voind să iasă înainte de sfârșit, pricinuesc neliniște și nerânduială.

Tot astfel stă lucrul și cu mergerea la biserică. Orice creștin adevărat se silește să ajungă la biserică chiar la începutul liturghiei și rămâne aci în liniște și cu evlavie până la sfârșit. Așa este bine și cuviincios.

Dupăce am intrat în biserică, trebue să ne facem cruce și să zicem în gând: „Intrând în sfântă biserica Ta Doamne, mă voiu închinà și mă voiu rugà ție întru frica ta”.

Deși este foarte ușor să-și facă cineva cruce, totuș vedem că mulți creștini nu o fac cum se cade și, chiar dacă o fac, nu-și dau totdeauna seama de însemnătatea sfintei cruci.

Iată la ce trebue să cugetăm noi, de câteori ne facem semnul sfintei cruci:

1. Când împreunăm cele 3 degete ale mânii drepte, prin aceasta mărturisim credința noastră, că într'un singur Dumnezeu sunt trei fețe sau persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, adecă credința noastră în sfânta treime.

2. Iar cele două degete mai mici, pe cari le ținem strânse cătră mijlocul palmei, ne aduc aminte, că Mântuitorul nostru Iisus Christos are două firi: fire dumnezeească și fire omenească. După învățătura bisericii noastre, Fiul lui Dumnezeu când s'a născut din sfânta Fecioară Maria, a fost și Dumnezeu adevărat și om desăvârșit.

3. Făcând semnul crucii, trebue să ne mai aducem aminte, că mântuirea neamului omenesc s'a săvârșit prin cruce, pe care a fost răstignit Iisus Christos.

4. Când ducem degetele mânii drepte la frunte, trebue să știm că prin aceasta rugăm pe Dumnezeu, să lumineze mintea și cugetarea noastră.

5. Când dela frunte pogorîm mâna la piept, prin aceasta arătăm că suntem gata să iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră și să primim întreagă învățătura creștinească despre iubirea lui Dumnezeu și a deaproapelui.

6. Când atingem cu cele 3 degete umărul drept și umărul stâng, prin aceasta rugăm pe Dumnezeu, să întărească toate puterile noastre, ca să facem totdeauna fapte bune și folositoare.

De aceea este bine să însemnăm cu semnul crucii toate ale noastre, adecă și mâncarea și hainele și locuința, căci în cruce este puterea sau este puterea sau darul lui Dumnezeu. Trebue deci să facem semnul crucii nu numai cu degetele mânii, ci mai vârtos cu cugetul și cu mintea prin o vie și desăvârșită credință.

Așezându-se fiecare creștin la locul său, zice în gând: „Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție”, apoi rugăciunile „Impărate ceresc”, Prea Sfântă Treime și Tatăl nostru. Toți creștinii sunt datori a urmărì cu cea mai mare luare aminte rugăciunile, cântările și cetaniile, pe cari le aud în biserică. Ei trebue să-și deà silința a le și înțelege și a se pătrunde de rostul lor sfânt, căci numai astfel mergerea la biserică va fi de folos sufletului creștinesc. Iar aceia, cari se duc la biserică numai ca să-și arate hainele scumpe și podoabele, ori ca să povestească și să facă nerânduială ori să moțăiască de somn în fundul vreunei strane, sunt vrednici de toată osânda.

III. Despre sf. liturghie.

Partea cea dintâiu a sfintei liturghii sau partea pregătitoare se numește Proscomidie, adecă aducere de daruri sau prinoase la sfântul altar. Dela vechia biserică creștină am moștenit și noi obiceiul de a duce la altar prescuri și vin pentru sfânta jertfă și câte un pomelnic cu numele viilor și morților, ca să-i pomenească preotul în altar. Din aceste prinoase pregătește preotul sfintele daruri, adecă pânea și vinul, cari cu ajutorul sfintelor rugăciuni, prin o tainică lucrare dumnezeească, se prefac în cursul liturghiei în sfântul trup și sfântul sânge al Mântuitorului Christos.

In timpul proscomidiei cântăreții întonează din strana dreaptă și din strana stângă cântări frumoase, cari toate glăsuesc despre însemnătatea creștinească a zilei, amintind momente frumoase și pilde vrednice de urmat din vieața sfântului, care se va întâmplà să fie prăznuit în ziua aceea.